Membrii isi spun povestea: Saul E

 

Saul E

Salut, sunt Saul si sunt dependent de sex si alcool. Am descoperit masturbarea de la o varsta frageda, cred ca aveam 5 ani. Era o experienta incredibila, nu stiam ce fac, stiam doar ca imi aduca multa placere. Am inceput sa o practic din ce in ce mai des. Abia mult mai tarziu (prin clasa a 4-a) am inteles ce substituia. Nu credeam ca fac nimic rau, doar toata lumea din jur o facea, eu de ce sa fiu diferit? Prin clasa a 5-a bunica mea, care era ca o a doua mama pentru mine, a murit de cancer. A fost foarte dificil pentru mine sa o vad cum sufera asa ca am ales sa nu fac asta ci sa fug in "hobby-ul" meu. Am ales sa fug in fantezii, fantezii sexuale doar ca sa nu infrunt realitatea. Dorinta de a fugi s-a accentuat si din cauza certurilor de acasa, umilintele indurate la scoala, lipsa de prieteni si faptul ca nu stiam sa infrunt realitatea si, sincer sa fiu, nici nu voiam. In fanteziile mele puteam fi cine doream, puteam fi liber, iubit, apreciat, etc. Asa am trait multi ani pana am ajuns in facultate. Depedenta mea se intesificase desigur. Daca la inceput eram atras de poze sau imagini gasite pe cutiile de chibrituri si reviste am vazut ca acestea nu mai erau destul. Am inceput sa vanez din ce in ce mai multe imagini, sa scormonesc in revistele lui tata. Intr-o zi am fost norocos si gasisem un CD cu filme pornografice. A fost raiul pe pamant ziua respectiva. In scurt timp nici asta nu mai era de ajuns. Am inceput sa vanez imagini si filme pe internet. Ajunsesem sa am ganduri fata de acelasi sex, credeam ca eram bisexual. Exploreaza-ti sexualitatea cum se zice la televizor, putin lucru stiam ca sexualitatea ma explora pe mine. Ajunsesem in facultate si nu fusesem in nicio relatie vreodata, imi era frica sa vorbesc cu fetele. Singuru lucru pe care il stiam face era sa am fantezii cu ele. Eram singur asa ca intr-o zi am decis sa ma sinucid si am pornit sa imi iau viata. Nu stiam ce in neregula cu mine. Credeam ca daca voi gasi relatia perfecta voi fi salvat. Am pornit ca sa fiu lovit de masina, ca norocul ca ceva din interiorul meu m-a oprit. Era primul semn pe care nu il mai puteam ignora, ceva nu era in regula. Intr-un final am intrat in prima mea relatie si am avut primea mea experienta sexuala. Am crezut ca de acum incolo voi fi salvat, toata viata mea va merge bine, asta era tot ce imi lipsea. Desigur, nu a fost asa. Am ajuns dependent de persoana de langa mine, o foloseam pentru a fugi de realitate, a umple golul din interior, a ma simti validat, apreciat si iubit. Tot ce am reusit a fost sa trec un nou prag al dependentei. Nu puteam fii niciodata intim cu persoana de langa mine. Recurgeam mereu la fantezii sexuale. Pentru mine fetele erau obiecte sexuale, nimic mai mult. La scurt timp am avut o experienta religioasa si am decis ca nu mai vreau sa ma masturbez niciodata si sa nu mai fac sex inainte de casatorie. Cat de greu putea fi? Singura dependenta pe care mi-o recunoscusem era dependenta de tigari (fumam vreo 2 pachete pe zi). Credeam ca singurul lucru pe care trebuia sa il fac este sa ma abtin vreo 2 saptamani si totul va fi ok. Desigur ca nu a fost asa. Dupa 2 zile am inceput sa tremur tot si sa vad in ceata. Nu stiam ce in neregula cu mine. Am recazut desigur, am recurs iar la masturbare. De fiecare data era la fel. Maxim am rezistat 2 saptamani. Credeam ca sunt tampit la cap, cum de o faceam iara. De aici lucrurile se schimbasera, de fiecare data cand recadeam ceva din interiorul meu se strica. Deveneam din ce in ce mai nervos, iritat, singur, ma simteam diferit, defect, ma adanceam intr-o depresie ce continua de mai bine de 7 ani. La inceput am dat vina pe ceilalti, parintii mei, persoana cu care in relatie, prieteni, conducatorii tarii, Dumnezeu, etc. In adancul meu stiam ca era o minciuna, stiam ca defapt "hobby-ul" meu ma distrugea. Vina pe care o simteam dupa, sfasierea, tristetea, lipsa emotiilor, moartea interioara, toate aceste lucruri nu voiam sa le vad. De ce? Fiindca altfel trebuia sa renunt dar eu nu voiam asta, nu stiam sa traiesc fara dependentele mele: sex, pornografie, alcool, tigari. Nu stiam sa infrunt realitatea, am ramas la stadiul de 5 ani. Eram un copil in corp de adult, speriat si singur. Ca sa nu o lungesc dependenta mea o devenit altceva, nu mai era ceva inocent deja ma durea. De fiecare data cand o faceam iara simteam ca ma mor, ca si cum imi infing un cutit in inima. Simteam in interior ca eram cioburi, spart, in 1000 de bucati. Am mai avut o tentativa de suicid dar din fericire am abandonat. Dupa 2 ani de recaderi continue am cerut ajutorul si am ajuns la primul grup de AA (Alcoolicii Anonimi). Desi nu am vrut sa imi recunosc alcoolismul (doar nu era sa renunt si la bautura, nu?) m-am recunoscut din plin in povestiile celorlalti. Dintr-o data nu ma mai simteam singur, diferit sau defect. Nu intelegeam de ce altii puteau atat de usor sa renunte la ceva iar eu nu. Nu puteam renunta la masturbare si pornografie, si daca eram intr-o relatie. Credeam ca eram posedat sau bolnav mintal. Desi stiam ca daca o fac o sa ma doara eu o faceam oricum, uitand complet de tot ce am promis, de cat de naspa o fost data trecuta, ca daca continui asa imi agravez depresia si imi pierd mintiile. Efectiv uitam si dupa ce o faceam imi aduceam aminte. Ma gandeam ca doar un om bolnav putea face asta, un dement, un psihopat. Desi nu eram departe cand ziceam ca eram un om bolnav doar ca nu eram bolnav psihic, eram bolnav spiritual. Am ajuns la concluzia primului nostru pas: Am admis ca eram neputinciosi in fata poftei (lust in engleza) si in fata intregii mele vieti. Cel putin am recunoscut prima parte. Efectiv vointa mea era inexistenta. Uitam efectiv si recadeam sau tentatia era atat de mare ca nu mai puteam dormi. Tinea zile intregi, tremuram, vedeam in ceata pana cand intr-un final recadeam. Ma simteam ca si cineva prins intre doi pereti care se tot apropie pana ma strivesc. Incercam prin forta bruta sa tin peretii dar intr-un final cedeam si eram strivit. Asa eram si cu dependenta mea, o trebuit sa accept ca nu pot. Ce usurare, sa vad ca nu sunt singur si ca nu pot si ca nu sunt un ciudat. Am crezut ca totul e ca si rezolvat doar ca nu am vrut sa admit si restul pasului, neputinta in fata vietii. Ce, eu fac ce vreau si cum vreau, cum adica is neputincios, cum adica, ma bate viata pe mine? O mai trebuit sa am o tentativa de suicid si sa ajung la a 4-a ca sa imi dau seama ca orice fac recad, ca viata traita dupa bunul meu plac era o viata irosita si egoista. Plin de frici, manie si resentimente nu puteam trai altfel decat in frica, in manie si in resentimente. Nu puteam cu defectele mele de caracter sa imi indrept defectele mele de caracter. Era ca si cum eram plin de noroi pe mana si incercam sa imi curat noroiul din ochi, tot ce faceam era sa adaug mai mult noroi. Aveam nevoie de Altcineva ca sa faca asta. Cand am ajuns sa cochetez a 4-a tentativa de suicid au fost 2 lucruri care m-au oprit, ultimul fiind un gand ca daca ma omor o sa traiesc tot iadul interior si dupa ce mor. Asta m-a socat. Era oribil cum traiam. Noaptea nu puteam dormi ca aveam o voce in cap care tot striga: "Ce faci cu viata ta?", toate lucrurile pe care am ajuns sa le fac (unele riscam chiar si puscarie) ma bantuiau. Trebuia sa ma imbat ca sa mi se rupa filmul ca sa adorm atata numa ca ma trezeam la vreo 3 dimineata si aveam aceleasi ganduri. Dimineata tot amanam alarma ca sa nu infrunt realitatea. Eram vesnic trist, nervos si speriat. Singuru lucru care imi aducea bucurie era gandul ca poate intr-o zi am sa adorm si nu am sa ma mai trezesc vreodata. Poate intr-o zi ma va lovi masina si am sa mor. Nu mai aveam motiv sa mai traiesc. Cand cineva zicea ca viata e frumoasa ziceam ca e prost, cum sa zici asa ceva. Cum sa fie frumoasa viata. Putin lucru stiam ca viata chiar este frumoasa doar ca nu cum o traiam eu. Acela a fost momentul cand m-am dat batut. Am incetat sa Il chem pe Dumnezeu in viata mea ci am inceput sa dau viata mea Lui Dumnezeu. Puterea mea Superioara este Dumnezeu, eu fiind crestin dar noi nu suntem un program religios, fiecare crede ce vrea si in cine vrea. Unii isi aleg propria lor conceptie despre O Putere Superioara. Din momentul in care am acceptat ca Dumnezeu imi poate reda sanatatea mintala si am hotarat sa ma las in mainile Lui viata mea s-a schimbat. Astazi pot spune ca viata mea este frumoasa, sunt casatorit, am un copil, lucruri pe care nu le credeam posibile. Mi-am revizuit toata viata, am predat defectele mele de caracter Lui Dumnezeu si am cautat, cu ajutorul Lui, sa ma comport altfel, mi-am indreptat raul facut altora. Multi oameni care imi erau "dusmani" acum suntem prieteni. Pot sa dorm linistit noaptea, nu ma mai simt vinovat, sunt liber sa am relatii intime cu sotia fara a recurge la imagini sau scene. Nu mai caut sa imi satisfac nevoile bolnave, sexul a devenit optional, nu o necesitate. Sunt liber, cu conditia sa continui drumul pe care l-am inceput. Sa caut sa fac voia Puterii mele Superioare. O Putere Superioara care ma iubeste si imi vrea binele, pe care o pot urma cu incredere. Mi-a fost greu sa cred asta la inceput, singura mea viziune despre Dumnezeu era un Dumnezeu dur si razbunator. Greu am trecut peste asta dar am trecut. Pentru mine, acest program imi reda sanatatea mintala si sunt liber de dependenta mea sexuala. Nefiind un program religios care baga altora pe gat tot felul idei m-o convins sa vin. Suntem mai multi in comunitate, fiecare cu credinta lui, unii dintre noi am fost chiar si atei. Unii raman si acum atei, nimeni nu te obliga sa faci nimic. Daca te regasesti in povestea mea si vrei si tu sa renunti la aceasta dependenta poti sa iei legatura cu noi chiar astazi, suntem aici pentru a transmite ce am primit noi pe gratis, iti spunem bun venit : )

Te regăsești ?

Mulți am încercat ajutorul unui psihiatru, psiholog, preot, etc. Nimeni nu ne-a putut înțelege. Doar un dependent de sex poate înțelege un dependent de sex. Suntem la fel ca și tine, nu vrei să discutăm ?

 

Sursa: https://dsaromania.org/marturii/saul-e

Membrii isi spun povestea: David C

 

David C

Salut, sunt David, dependent de poftă trupească și manifestările principale ale dependenței mele sunt: - masturbare compulsiva cu sau fără consum de pornografie, uneori de pat, folosind obiecte sau prin încordarea mușchilor pelvieni - un episod cu o prostituata - justificarea poftelor și întreținerea de relații promiscue prin gândire și asociere magică - relații bazate pe sex compulsiv și condiționate de satisfacția sexuală - sex astral - sex tantric sau dianism - fixații pe anumite părți ale corpului - obsesie legată de sexul oral și alte comportamente perverse preluate din pornografie - resentimente cu înverșunare, supărare ținută mult timp, ură, răzbunare, dispreț, în special proiectate pe oamenii care mă împiedică să-mi manifest poftele - aroganță, părere înaltă de sine și grandomanie Povestea mea de obsedat sexual, consumator de pornografie, perversiuni și masturbare a început la 12 ani. Că mă masturbam singur, folosind sau nu obiecte care să simuleze actul, sau că îmi doream să mă folosesc de fete ca de obiecte care să îmi producă extaz, nu conta, tot masturbare căutam. Am fost și sunt un bețiv de pofta trupească. Am adorat să-mi provoc orgasm și extaz sexual prin orice mijloace, am adorat să fac troc cu orgasm în relații, să-l ofer cu scopul de a-l primi, am adorat să fiu poftit și să poftesc, dar mai ales să fiu recunoscut și admirat pentru rolul de „armăsar cu experiență” pe care mi-l arogam. Pofta, obsesiile și perversiunile au fost dumnezeii mei cărora mă jertfeam în fel și chip. Asta a fost definiția iubirii în mintea mea și eram cu totul convins că „iubirea”, activitatea și satisfacția sexuală sunt indispensabile precum hrana și somnul. Captivat de mic de magie, paranormal și de ideea că sunt special, inoculată de mama cu scopul de a se folosi emoțional de mine în lipsa tatălui meu, am devenit un discipol fidel la școlile de mândrie esoterice și oculte la care am avut acces ulterior. Cele legate de bioenergie și radiestezie sunt doar câteva, dar în principal pe terapii complementare care promovau filozofia sincretistă specifică curentului new age mi-am cheltuit adolescența. M-am investit trup și suflet, ulterior descoperind că erotismul era de fapt motorul care alimenta fascinanta filozofie prin practici ca „sexul astral” sau „sexul tantric”. În continuare voi încerca să explic experiențele mele cu privire la aceste practici. Sexul astral este o forma de consum imaginar de poftă trupească cu sau fără orgasm fizic și încadrându-se în categoria de „beția uscată de poftă trupească” care este corespondentă cu „beția uscată” din AA. În practică implica să proiectez în imaginar scenarii sau fantasme sexuale inspirate de poftele mele pe fete/femei cunoscute sau imaginare și ca finalitate să somatizez sau nu orgasmul pe plan fizic (ideal nu). Era un fel de vis erotic auto-indus conștient prin exercițiu. Din moment ce nu exista atingere și stimulare fizică ca în cazul masturbării normale, trăiam cu conștiința împăcată ca eu de fapt nu mă masturbez ci chiar interacționez sexual cu fetele în mod real, doar că pe un plan subtil în care ele pot fi conștiente sau nu. În acest fel rămâneam obsedat perioade mari de timp de anumite fete și justificam ca de fapt aveam o relație cu ele, însă doar în planul astral. Sexul tantric ca de altfel și sexul astral se grefau pe ideea de a mă folosi de imaginea mentală sau de corpul vreunei fetei pentru a consuma pofta trupească până la extaz. Ca bărbat în special, „maestrul” îmi spunea să exersez să evit/amân orgasmul, pentru că altfel ar diminua durata și implicit intensitatea actului pe „planurile superioare”. De asemenea reducerea actului la scopul de orgasm fizic mi se zicea că „ar coborî actul din sfera spirituală în sferele inferioare”. Deci în cazul sexului tantric am înțeles că exista și contact fizic, dar scopul meu era să ajung la o stare de extaz mental-spirituală prin consumul cât mai prelungit de poftă trupească cu evitarea orgasmului fizic. (Aceasta este experiența mea pe scurt, dar dacă dorești să aprofundezi implicațiile distructive ale sexului tantric, mă poți contacta la adresa de e-mail afișată și îți pot trimite mai multe referințe academice.) În ambele cazuri am cultivat din plin pofta trupească și nu îmi mai doream să ajung la orgasm fizic neapărat, ci la satisfacția dată de durata și intensitatea experienței în imaginar. Practic abuzam de propriul corp și creier prin consumul exagerat de plăcere, fără să-mi dau seama de implicațiile psihice și fiziologice pe care încă le resimt. La suprafață „sincer” și cu „intenții nobile de a-i ajuta pe alții”, de fapt investeam în propria obsesie perversă de a obține și de a consuma plăcere trupească, erotică; investeam în propria dorință perversă de putere, control și slavă deșartă, iar aceste școli nu au făcut decât să-mi ofere mijloacele, cadrul și modelele de urmat ca să-mi pot manifesta poftele idolatre și obsesiile la un nivel superior celui pe care îl practicam deja pe ascuns, izolat, în vinovăție și rușine. Fără să-mi dau seama, boala a evoluat la următorul nivel (unul spiritual !), de la timiditate la afirmare iar ulterior având să mă transforme din victimă în agresor. Fascinat de imaginea morală pe care o proiectau în exterior, dar de fapt atras de ei prin prisma dependenței mele, mi-am pus sufletul și încrederea în mâinile unor oameni fățarnici, vicleni, obsedați sexual, obișnuiți să se auto-satisfacă prin consum de plăcere în imaginație, deprinși să controleze pe alții prin senzații și proiecții, obsedați ei înșiși de senzații și putere, unii având reflexul de a se folosi de victimele lor pentru plăcere sau câștiguri pur materiale. Modelele mele pe care le-am ales în adolescență jucau roluri fascinante și atrăgătoare și își recrutau victimele pe care le exploatau din rândul celor agnostici, lipsiți de experiență spirituală sau preocupați de senzații mai presus decât de orice altceva în viață, așa cum am fost și eu la momentul respectiv. Acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că voiau de fapt să se vadă și să se simtă speciali și își hrăneau ego-ul cu atenția pe care o furau prin rolurile pe care le jucau. Unii conștienți, alții inconștienți dar naivi și mândri, toți erau îmbătați de propriul narcisism, îmbătați de propria trufie demonică pe care și-o cultivau în mare parte din imaginar, cu proiecții de fantasme voluptuoase și cu proiecții bazate pe învățături spirituale sincretice, menite să le slujească propriului egoism prin senzații și pofte. Farisei dependenți și obsedați, aroganți, bolnavi de schizofrenii fine, după o ucenicie activă de 5 ani, am dobândit și eu din „calitățile” lor și odată cu acestea, mult râvnitul statut de „maestru”. Îmi găsisem în sfârșit dumnezeul bolii căruia să mă închin prin consumarea poftei trupești… în mine însumi. Percepția aceasta falsă de „zbor spiritual” nu avea să dureze mult pentru că într-o zi „maestrul” meu m-a anunțat că se va muta în alt oraș pentru a porni o afacere, renunțând complet la toate planurile de dezvoltare pe plan local pe care le făcusem împreună înainte și pentru care eu făcusem multe sacrificii. Toată predica pe care mi-o inoculase, cum că pot realiza orice îmi propun indiferent de locație și pentru care rămăsesem alături de el, renunțând la dorința mea de a pleca în străinătate sau în alt oraș, mi se aplica doar mie, lui însă nu. A fost momentul când m-am simțit cu adevărat abandonat și folosit și deși închisesem ochii la multe semnale și dovezi anterioare, începeam să mă conving ce primează pentru el de fapt pe lângă „sexul în astral” și „sexul tantric” pe care mă învățase și pe mine să le practic. Lucrurile s-au precipitat și, întrecându-ne în orgolii, am intrat în conflict cu cei din colectiv pe motive de autoritate și decizii legate de organizarea cursurilor. Fiind defăimat, de vreme ce mândria alimentată de pofta nu știe să plece capul cu blândețe și nu fusese nimeni în jur care să mă fi inspirat vreodată în acest sens, am profitat de ocazie și de încrederea nebunească în propriile puteri pe care o căpătasem, ca să dau curs înverșunării acumulate în inimă și am renunțat furios la tot anturajul spiritual în care mă implicasem fără rezerve timp de 5 ani. M-am supărat teribil pe mine pentru că permisesem să fiu folosit pentru interese bănești și pe toți oamenii din trecut care mă încurajaseră sau influențaseră să merg pe acest drum „spiritual”, inclusiv pe părinții mei. Atitudinea mea expansionistă, competitivă dar și defensivă de „războinic astral”, soră cu prostia și caracterizată de o auto-suficiență agresivă sau pasiv agresivă (chipurile folosind „arme ale iubirii”) pe care o preluasem de la „maestrul” meu, includea vigilența imaginară la potențiali „atacatori”, reflexul de a căuta în permanență vinovați în jur pentru stările mele nefaste și respingerea (cu o nesimțire de neclintit) a oricărui atentat asupra imaginii propriei inteligențe sau integrități morale. Folosindu-mă de această atitudine îmi justificam cu perseverență rolul, percepțiile și dreptatea mea absolută de „maestru”… Această dreptate a mers până la a le imagina și dori moartea celor care „mă afectaseră” ca fiind justificată. Toți erau de vină, mai puțin eu… Nu după mult timp am ajuns la fundul sacului și din punct de vedere financiar, iar căința a încolțit în inima mea în timp ce meditam la ideea că (p)omul bun nu poate da roade rele la fel cum (p)omul rău nu poate da roade bune, oricât de frumos ar vorbi. Apoi, citind o carte a unui părinte creștin-ortodox am înțeles (cel puțin la nivel teoretic) diferența dintre smerenie și mândrie și ce efecte poate avea cultivarea fiecăreia în viața mea. Realizând ce viespe sunt și din ce cuib de viespi am scăpat, am decis sa fac un reset spiritual complet și așa a început ceea ce mai târziu am apreciat ca fiind de fapt recuperarea. Așa am schimbat „patronajul” spiritual și am ales îndrumarea unui duhovnic călugăr care mă pescuise „întâmplător” cu ceva vreme înainte. Astfel, fiind inspirat de un om cu adevărat abstinent și fără interese materiale, am început să descopăr adevărata mea putere superioară prin Biserică. Dezamăgit și plin de resentimente, realizam progresiv cât de manipulat și trădat fusesem(în primul rând de propria boală) și cât de profund mă afecta regretul că îmi cheltuisem tinerețea degeaba. Eram atât de pervertit spiritual, încât ajungeam adesea să confund pofta cu dorința de rugăciune. Au urmat stări de depresie și anxietate cum nu mai trăisem niciodată și nu mi-a fost deloc ușor să revin la un minim echilibru emoțional și psihic. În aceeași perioadă am devenit pe deplin convins că singur nu pot, și că pentru a rămâne abstinent am nevoie urgentă să cer și să primesc ajutor de la oameni cu adevărat abstinenți, cu integritate, care să nu mă judece și pe care să mă pot baza la momentul ispitei. Schimbările necesare abstinenței mele s-au produs încet dar au fost sigure, reale și cuantificabile spre deosebire de promisiunile grandioase și halucinante cu care fusesem amăgit anterior. Muncă, rugăciune, voluntariat, lectură, descoperirea beneficiilor date de efort(în primul rand fizic), renunțarea la anturajele vechi și implicarea în anturaje care să respecte abstinența(cu prețul dureros al renunțării la relații și la imaginea clădită de atâta timp), noi modele de bărbați cu integritate demni de urmat, acestea au fost câteva din schimbările care m-au așezat pe noul drum îngust, complet necunoscut. Pășeam șchiopătând în întuneric, căzând și ridicându-mă iar și iar, către lumina. La început eram complet lipsit de sens și știam doar că îmi doresc să cred ca puterea superioară din Biserică mă poate vindeca de boala care se manifesta cu precădere în imaginar. Îmi doream să ascult și să fac ce-mi spunea duhovnicul și să nu renunț orice ar fi. Eram efectiv înspăimântat să mă întorc la viața de dinainte și asta era singura mea motivație. Acum merg de ceva vreme pe acest drum, sunt abstinent sexual de aproape 5 ani. Învăț să văd oamenii ca oameni, cu nevoie și dorințe proprii și nu ca extensii ale poftelor mele, sau ca obiecte prin care să mă satisfac. Învăț că munca, efortul dar mai ales ascultarea și renunțarea la voia proprie stau la baza recuperării mele. Învăț că plăcerea nu este neapărat binele la fel cum durerea nu este neapărat răul. Învăț care e diferența dintre plăcere și bucurie, dintre poftă și iubire. Învăț că atunci când judec sau dau vina pe altcineva, mă judec sau dau vina de fapt pe mine însumi în cel din fața mea. Învăț că Dumnezeul meu adevărat e prezent în iubirea de vrăjmașii mei reali sau imaginari față de care am resentimente. Învăț să învăț și pe măsură ce, cu ajutorul Lui Dumnezeu așa cum îl înțeleg eu acum, înaintez în abstinență, învăț ce înseamnă de fapt realitatea de care am fugit începând cu vârsta de 12 ani. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru pentru viață, sănătate și abstinență, pentru ajutor și oamenii prin care mi-a trimis ajutorul, pentru programul DSA și mă rog să nu ne lase să-L părăsim.

Te regăsești ?

Mulți am încercat ajutorul unui psihiatru, psiholog, preot, etc. Nimeni nu ne-a putut înțelege. Doar un dependent de sex poate înțelege un dependent de sex. Suntem la fel ca și tine, nu vrei să discutăm ?

Sursa: https://dsaromania.org/marturii/david-c