Membrii isi spun povestea: Saul E

 

Saul E

Salut, sunt Saul si sunt dependent de sex si alcool. Am descoperit masturbarea de la o varsta frageda, cred ca aveam 5 ani. Era o experienta incredibila, nu stiam ce fac, stiam doar ca imi aduca multa placere. Am inceput sa o practic din ce in ce mai des. Abia mult mai tarziu (prin clasa a 4-a) am inteles ce substituia. Nu credeam ca fac nimic rau, doar toata lumea din jur o facea, eu de ce sa fiu diferit? Prin clasa a 5-a bunica mea, care era ca o a doua mama pentru mine, a murit de cancer. A fost foarte dificil pentru mine sa o vad cum sufera asa ca am ales sa nu fac asta ci sa fug in "hobby-ul" meu. Am ales sa fug in fantezii, fantezii sexuale doar ca sa nu infrunt realitatea. Dorinta de a fugi s-a accentuat si din cauza certurilor de acasa, umilintele indurate la scoala, lipsa de prieteni si faptul ca nu stiam sa infrunt realitatea si, sincer sa fiu, nici nu voiam. In fanteziile mele puteam fi cine doream, puteam fi liber, iubit, apreciat, etc. Asa am trait multi ani pana am ajuns in facultate. Depedenta mea se intesificase desigur. Daca la inceput eram atras de poze sau imagini gasite pe cutiile de chibrituri si reviste am vazut ca acestea nu mai erau destul. Am inceput sa vanez din ce in ce mai multe imagini, sa scormonesc in revistele lui tata. Intr-o zi am fost norocos si gasisem un CD cu filme pornografice. A fost raiul pe pamant ziua respectiva. In scurt timp nici asta nu mai era de ajuns. Am inceput sa vanez imagini si filme pe internet. Ajunsesem sa am ganduri fata de acelasi sex, credeam ca eram bisexual. Exploreaza-ti sexualitatea cum se zice la televizor, putin lucru stiam ca sexualitatea ma explora pe mine. Ajunsesem in facultate si nu fusesem in nicio relatie vreodata, imi era frica sa vorbesc cu fetele. Singuru lucru pe care il stiam face era sa am fantezii cu ele. Eram singur asa ca intr-o zi am decis sa ma sinucid si am pornit sa imi iau viata. Nu stiam ce in neregula cu mine. Credeam ca daca voi gasi relatia perfecta voi fi salvat. Am pornit ca sa fiu lovit de masina, ca norocul ca ceva din interiorul meu m-a oprit. Era primul semn pe care nu il mai puteam ignora, ceva nu era in regula. Intr-un final am intrat in prima mea relatie si am avut primea mea experienta sexuala. Am crezut ca de acum incolo voi fi salvat, toata viata mea va merge bine, asta era tot ce imi lipsea. Desigur, nu a fost asa. Am ajuns dependent de persoana de langa mine, o foloseam pentru a fugi de realitate, a umple golul din interior, a ma simti validat, apreciat si iubit. Tot ce am reusit a fost sa trec un nou prag al dependentei. Nu puteam fii niciodata intim cu persoana de langa mine. Recurgeam mereu la fantezii sexuale. Pentru mine fetele erau obiecte sexuale, nimic mai mult. La scurt timp am avut o experienta religioasa si am decis ca nu mai vreau sa ma masturbez niciodata si sa nu mai fac sex inainte de casatorie. Cat de greu putea fi? Singura dependenta pe care mi-o recunoscusem era dependenta de tigari (fumam vreo 2 pachete pe zi). Credeam ca singurul lucru pe care trebuia sa il fac este sa ma abtin vreo 2 saptamani si totul va fi ok. Desigur ca nu a fost asa. Dupa 2 zile am inceput sa tremur tot si sa vad in ceata. Nu stiam ce in neregula cu mine. Am recazut desigur, am recurs iar la masturbare. De fiecare data era la fel. Maxim am rezistat 2 saptamani. Credeam ca sunt tampit la cap, cum de o faceam iara. De aici lucrurile se schimbasera, de fiecare data cand recadeam ceva din interiorul meu se strica. Deveneam din ce in ce mai nervos, iritat, singur, ma simteam diferit, defect, ma adanceam intr-o depresie ce continua de mai bine de 7 ani. La inceput am dat vina pe ceilalti, parintii mei, persoana cu care in relatie, prieteni, conducatorii tarii, Dumnezeu, etc. In adancul meu stiam ca era o minciuna, stiam ca defapt "hobby-ul" meu ma distrugea. Vina pe care o simteam dupa, sfasierea, tristetea, lipsa emotiilor, moartea interioara, toate aceste lucruri nu voiam sa le vad. De ce? Fiindca altfel trebuia sa renunt dar eu nu voiam asta, nu stiam sa traiesc fara dependentele mele: sex, pornografie, alcool, tigari. Nu stiam sa infrunt realitatea, am ramas la stadiul de 5 ani. Eram un copil in corp de adult, speriat si singur. Ca sa nu o lungesc dependenta mea o devenit altceva, nu mai era ceva inocent deja ma durea. De fiecare data cand o faceam iara simteam ca ma mor, ca si cum imi infing un cutit in inima. Simteam in interior ca eram cioburi, spart, in 1000 de bucati. Am mai avut o tentativa de suicid dar din fericire am abandonat. Dupa 2 ani de recaderi continue am cerut ajutorul si am ajuns la primul grup de AA (Alcoolicii Anonimi). Desi nu am vrut sa imi recunosc alcoolismul (doar nu era sa renunt si la bautura, nu?) m-am recunoscut din plin in povestiile celorlalti. Dintr-o data nu ma mai simteam singur, diferit sau defect. Nu intelegeam de ce altii puteau atat de usor sa renunte la ceva iar eu nu. Nu puteam renunta la masturbare si pornografie, si daca eram intr-o relatie. Credeam ca eram posedat sau bolnav mintal. Desi stiam ca daca o fac o sa ma doara eu o faceam oricum, uitand complet de tot ce am promis, de cat de naspa o fost data trecuta, ca daca continui asa imi agravez depresia si imi pierd mintiile. Efectiv uitam si dupa ce o faceam imi aduceam aminte. Ma gandeam ca doar un om bolnav putea face asta, un dement, un psihopat. Desi nu eram departe cand ziceam ca eram un om bolnav doar ca nu eram bolnav psihic, eram bolnav spiritual. Am ajuns la concluzia primului nostru pas: Am admis ca eram neputinciosi in fata poftei (lust in engleza) si in fata intregii mele vieti. Cel putin am recunoscut prima parte. Efectiv vointa mea era inexistenta. Uitam efectiv si recadeam sau tentatia era atat de mare ca nu mai puteam dormi. Tinea zile intregi, tremuram, vedeam in ceata pana cand intr-un final recadeam. Ma simteam ca si cineva prins intre doi pereti care se tot apropie pana ma strivesc. Incercam prin forta bruta sa tin peretii dar intr-un final cedeam si eram strivit. Asa eram si cu dependenta mea, o trebuit sa accept ca nu pot. Ce usurare, sa vad ca nu sunt singur si ca nu pot si ca nu sunt un ciudat. Am crezut ca totul e ca si rezolvat doar ca nu am vrut sa admit si restul pasului, neputinta in fata vietii. Ce, eu fac ce vreau si cum vreau, cum adica is neputincios, cum adica, ma bate viata pe mine? O mai trebuit sa am o tentativa de suicid si sa ajung la a 4-a ca sa imi dau seama ca orice fac recad, ca viata traita dupa bunul meu plac era o viata irosita si egoista. Plin de frici, manie si resentimente nu puteam trai altfel decat in frica, in manie si in resentimente. Nu puteam cu defectele mele de caracter sa imi indrept defectele mele de caracter. Era ca si cum eram plin de noroi pe mana si incercam sa imi curat noroiul din ochi, tot ce faceam era sa adaug mai mult noroi. Aveam nevoie de Altcineva ca sa faca asta. Cand am ajuns sa cochetez a 4-a tentativa de suicid au fost 2 lucruri care m-au oprit, ultimul fiind un gand ca daca ma omor o sa traiesc tot iadul interior si dupa ce mor. Asta m-a socat. Era oribil cum traiam. Noaptea nu puteam dormi ca aveam o voce in cap care tot striga: "Ce faci cu viata ta?", toate lucrurile pe care am ajuns sa le fac (unele riscam chiar si puscarie) ma bantuiau. Trebuia sa ma imbat ca sa mi se rupa filmul ca sa adorm atata numa ca ma trezeam la vreo 3 dimineata si aveam aceleasi ganduri. Dimineata tot amanam alarma ca sa nu infrunt realitatea. Eram vesnic trist, nervos si speriat. Singuru lucru care imi aducea bucurie era gandul ca poate intr-o zi am sa adorm si nu am sa ma mai trezesc vreodata. Poate intr-o zi ma va lovi masina si am sa mor. Nu mai aveam motiv sa mai traiesc. Cand cineva zicea ca viata e frumoasa ziceam ca e prost, cum sa zici asa ceva. Cum sa fie frumoasa viata. Putin lucru stiam ca viata chiar este frumoasa doar ca nu cum o traiam eu. Acela a fost momentul cand m-am dat batut. Am incetat sa Il chem pe Dumnezeu in viata mea ci am inceput sa dau viata mea Lui Dumnezeu. Puterea mea Superioara este Dumnezeu, eu fiind crestin dar noi nu suntem un program religios, fiecare crede ce vrea si in cine vrea. Unii isi aleg propria lor conceptie despre O Putere Superioara. Din momentul in care am acceptat ca Dumnezeu imi poate reda sanatatea mintala si am hotarat sa ma las in mainile Lui viata mea s-a schimbat. Astazi pot spune ca viata mea este frumoasa, sunt casatorit, am un copil, lucruri pe care nu le credeam posibile. Mi-am revizuit toata viata, am predat defectele mele de caracter Lui Dumnezeu si am cautat, cu ajutorul Lui, sa ma comport altfel, mi-am indreptat raul facut altora. Multi oameni care imi erau "dusmani" acum suntem prieteni. Pot sa dorm linistit noaptea, nu ma mai simt vinovat, sunt liber sa am relatii intime cu sotia fara a recurge la imagini sau scene. Nu mai caut sa imi satisfac nevoile bolnave, sexul a devenit optional, nu o necesitate. Sunt liber, cu conditia sa continui drumul pe care l-am inceput. Sa caut sa fac voia Puterii mele Superioare. O Putere Superioara care ma iubeste si imi vrea binele, pe care o pot urma cu incredere. Mi-a fost greu sa cred asta la inceput, singura mea viziune despre Dumnezeu era un Dumnezeu dur si razbunator. Greu am trecut peste asta dar am trecut. Pentru mine, acest program imi reda sanatatea mintala si sunt liber de dependenta mea sexuala. Nefiind un program religios care baga altora pe gat tot felul idei m-o convins sa vin. Suntem mai multi in comunitate, fiecare cu credinta lui, unii dintre noi am fost chiar si atei. Unii raman si acum atei, nimeni nu te obliga sa faci nimic. Daca te regasesti in povestea mea si vrei si tu sa renunti la aceasta dependenta poti sa iei legatura cu noi chiar astazi, suntem aici pentru a transmite ce am primit noi pe gratis, iti spunem bun venit : )

Te regăsești ?

Mulți am încercat ajutorul unui psihiatru, psiholog, preot, etc. Nimeni nu ne-a putut înțelege. Doar un dependent de sex poate înțelege un dependent de sex. Suntem la fel ca și tine, nu vrei să discutăm ?

 

Sursa: https://dsaromania.org/marturii/saul-e

Procesul de naştere a dependenţei de sex

Procesul de naştere a dependenţei

Încă o dată, experienţele noastre legate de recuperare demonstrează aspecte comune cu ale altor dependenţe. În primele stadii ale formării dependenţei simţim o poftă copleşitoare

– oare cu adevărat o necesitate? pentru o acţiune, interacţiune sau fantezie care ne dă o stare euforică – ceva ce ne scoate din noi înşine. Ne provoacă uşurare şi plăcere, deci recurgem la această acţiune în mod repetat şi compulsiv. La început pare o cale agreabilă de a face faţă conflictului interior, stresului şi durerii care altfel par intolerabile. Şi funcţionează. În mod tipic, masturbarea sau sexul ne rezolvă problema; ca şi în alte tipuri de dependenţe, alungă tensiunea, ameliorează depresia, rezolvă conflicte şi ne ajută să facem faţă unei situaţii dificile sau să întreprindem ceva ce înainte părea imposibil. Indiferent de forma pe care o ia dependenţa noastră de sex, efectul ei aparent este de a reduce izolarea, de a îndulci lipsa emoţiilor, singurătatea şi tensiunea; şi de a ne oferi un sentiment de putere şi o cale de evadare.

În prezenţa acestui nou „prieten”, avem nu doar sentimentul că scăpăm de conflictele in-

terioare, de plictiseală şi emoţii negative, ci şi pe acela de apropiere, de validare; în plus, ne dă sentimentul că „trăim” cu adevărat. În fapt, toate aceste efecte sunt false sau, în cel mai bun caz, temporare. Ceea ce ni se pare o promisiune la viaţă ne fură de fapt viaţa.

Este aproape imposibil de a indica cu exactitate când, cum şi de ce practicile noastre de-

vin adictive. La un moment dat, procesul capătă viaţă proprie, adesea independent de cauzele iniţiale. Şi, spre deosebire de comportamentele menite a ne ajuta să facem faţă în mod normal unor situaţii stresante, justificările şi comportamentul adictiv devin excesive şi repetitive şi ajung să servească cu totul altor scopuri decât cele cărora le erau destinate iniţial.

În timp, intensitatea plăcerii scade şi acţiunea ne aduce mai puţină uşurare. Obiceiul începe să producă durere, iar atunci când durerea devine mai puternică decât plăcerea încep să apară simptome ulterioare neplăcute: tensiune, depresie, furie, sentiment de vină, şi chiar disconfort fizic. Pentru a uşura durerea, recurgem iar la obiceiul nostru. Pe măsură ce ajungem să apelăm în mod constant la acţiunile adictive pentru a obţine o uşurare instantanee, ne pier dem treptat controlul emoţional. Începem să ne comportăm impulsiv, avem schimbări de stare de spirit, aspecte de care adesea nici nu suntem conştienţi. Relaţiile intime şi cele sociale se deteriorează

Unii dintre cei care vin la DSA par a se afla în această zonă de tranziţie dintre plăcere şi durere. Din cauza asta, induşi în eroare de ambivalenţa sentimentelor lor iniţiale, aceştia intră şi ies din program în mod repetitiv şi trec periodic de la abstinenţă la cedare şi înapoi.

La un moment dat ceea ce facem ne afectează capacitatea de a trăi normal. Tiparul com-

portamental al adicţiei noastre ne diminuează capacitatea de percepţie a realităţii şi ne deraiază de la cursul normal al vieţii. Ajungem să petrecem din ce în ce mai mult timp gândindu -ne la şi dând curs dependenţei noastre. În acelaşi timp, negăm că suntem dependenţi pentru a evita durerea de a recunoaşte în ce măsură dependenţa ne-a invadat şi ne controlează viaţa. Efectele adverse care iau naştere în interiorul nostru devin din ce în ce mai dăunătoare.

Atitudinea de negare se întreţese cu însăşi fiinţa noastră. Refuzând să ascultăm acea mi-

că voce din interiorul nostru, începem prin a nega că ne facem rău nouă înşine. Pentru a putea păstra aparenţa acestei minciuni, negarea trebuie să pervertească realitatea cu care ne privim pe noi şi pe alţii şi să o transforme în orbire. La început nu dorim, apoi nu mai putem vedea adevărul despre noi înşine.

Într-un sfârşit, dependenţa noastră capătă prioritate absolută, şi în mod proporţional se diminuează şi capacitatea noastră de a munci, de a trăi în lumea reală şi de a relaţiona confortabil cu cei din jurul nostru. În stadiile mai avansate, acţiunile specifice dependenţei noastre devin principalul mecanism de a face faţă problemelor şi singura sursă de plăcere. Apoi de-

pendenţa încetează să ne mai ajute şi începe să cauzeze ea însăşi probleme cărora trebuie să le facem faţă. În acest cerc vicios, ceea ce foloseam ca tratament devine boală; ceea ce foloseam ca medicament devine otravă; Soluţia devine Problema.

Rezumatul procesului de naştere a dependenţei:

Începe ca o poftă copleşitoare de a simţi euforie, uşurare, plăcere sau evadare.

Oferă satisfacţie.

Comportamentul este căutat în mod repetat şi compulsiv. Apoi capătă viaţă proprie.

Devine excesiv.

Satisfacţia se diminuează. Apare disconfortul.

Scade controlul emoţional.

Capacitatea de a relaţiona se deteriorează.

Capacitatea de a duce o viaţă normală se deteriorează. Atitudinea de negare devine o necesitate.

Dependenţa devine o prioritate absolută.

Dependenţa devine principalul mecanism de apărare. Mecanismul de apărare nu mai funcţionează. Petrecerea s-a terminat.

Pentru dependentul de sex, agravarea problemei este inevitabilă şi de neoprit. Cu toate astea, în nici un moment al vieţii noastre nu eram conştienţi de adâncimea hăului în care ne aflam şi refuzam să vedem unde ne duce. Ca petrecăreţii care se lasă duşi de râul plăcerilor, nu eram conştienţi de forţa năprasnică a căderilor de apă şi a vârtejurilor care ne aşteptau puţin mai încolo.