Mulți dintre noi ne simțeam inadecvați, nedemni, singuri și speriați. Ceea ce simțeam noi nu era niciodată ceea ce vedeam la alții.
Am resimțit incă de timpuriu lipsa de conexiune cu părinții noștri, cu prietenii, cu noi înșine. Nu ne regăseam decât in jocul imaginației noastre și in masturbare. Ne-am cufundat în desene și imagini, am început să vânăm obiectele fanteziilor noastre. Simțeam dorință și vroiam să fim obiectul dorinței altora.
Am devenit cu adevărat dependenți: sex cu noi înșine, promiscuitate, adulter, relații de dependență, fantezii. Am văzut sex: l-am cumpărat, l-am vândut, l-am dat la schimb, l-am dat gratis. Am devenit dependenți de intrigă, de tensiuna așteptării, de interzis. Singurul mod în care știam să ne eliberăm de el era să o facem. "Te rog, apropie-te de mine și fă-mă întreg!'' strigam, cu brațele întinse. Tânjind după marea doză, ne-am cedat puterea altora.
Din acest proces s-a născut vinovăție, ură față de sine, remușcări, vid și durere, și am fost împinși încă și mai adânc spre înlăuntrul nostru, departe de realitate, departe de dragoste, pierduți în noi înșine.
Obiceiurile noastre făceau imposibilă adevarata intimitate. Nu am cunoscut niciodată cum e să fii cu adevărat legat de altă persoană, pentru că eram dependenți de imaginar. Am preferat "chimia", legăturile care aveau ceva magic în ele, tocmai pentru că ocoleau intimitatea și conexiunea reală. Imaginația a corupt realitatea; dorința trupească a ucis dragostea.
Mai întai dependenți, apoi infirmi emoțional, am luat de la alții pentru a umple ce lipsea în ființa noastră. Păcălindu-ne iar și iar că următoarea relație ne va salva, de fapt ne pierdeam viețile.
