Pofta, sexul și Conexiune greșită in căsătorie
Când în
sobrietate fiind, am inceput sa locuiesc împreună cu soția și după primele luni
de abstinență am început să facem sex din nou. Nu mi-am dat seama, dar sexul
era condus de poftă. Făceam ceea ce făceam de doisprezece ani; a fost destul de
mult sex, așa cum îl făcusem cu oricine, diverse forme și tot. Și în timpul
sexului, încă mai recurgeam la imagini, fantezie și amintiri despre altii.
Destul de ciudat, acest lucru nu a dus imediat la recaderea cu masturbarea sau
cu alții. Doar făceam sex în mod regulat, deci ce a mai contat? A fost aceasta
o altă formă de drog? Așa cred. (Încă nu am descoperit cât de insidioasă poate
fi această boală a noastră și a fost nevoie de multă sobrietate pentru a începe
chiar să o văd.) Este de mirare că am alunecat/recazut?
După ce am
alunecat/recazut, am recunoscut și am predat forma asta de poftă cu soția mea,
un proces care a durat considerabil timp și predare. Sexul a devenit în sfârșit
liber de acele imagini si amintiri. Ce victorie minunată. Asta a fost un astfel
de prag greu și înfricoșător de trecut, cred că am crezut că am sosit; Eram în
vârful muntelui. Se pare că a fost doar un platou, dar cu totul necesar pentru
orice recuperare ulterioară sau creștere.
Din diverse
motive și pentru diferite perioade de timp în în anii sobri care au urmat, am
intrat în abstinenta sexuala. Am încercat fie să inventariez un aspect al căsătoriei
sau [sa inventariez] dependența mea, sau să mă abțin din cauza ca sexul a pus
probleme pentru mine, betivul de sex in recuperare. Boala uniunii noastre în
primii câțiva ani ai sobrietății mele a fost atât de grozava, dar atât de
imposibil de văzut pentru mine, este o minune și un cadou pe care nu am
explodat si nu ne-am indepartat. Sobrietatea poate pune o presiune îngrozitoare
asupra căsătoriei!
Mi-a fost
frică de abstinență [totala] la început. Încă credeam că trebuie să fac sex, că
cumva trebuia s-o fac. Apoi, primele șase luni de abstinență s-au dovedit a fi
cel mai bun moment de până acum din întreaga noastră căsnicie de vreo douăzeci
de ani. Am fost in sfarsit capabil să realizez că m-aș putea descurca complet
fără sex și, paradoxal, atunci sexul a devenit curat și liber și bun. Credeam
că sunt din nou în vârful muntelui...
Se întâmpla
ceva bun: pe măsură ce am încetat să mai depind de conexiunea sexuală, am
început să-mi îmbunătățesc conexiunea persoanei și conexiunea cu Dumnezeu.
Abstinenta
si lucrul principiilor programului m-a invatat multe alte lucruri. Căsătoria nu
numai ca a supraviețuit fără sex, era mai bine. Am început sa am
scăpărări/sclipiri trecatoare in care o vadeam pe soția mea ca pe o persoană în
sine. Ea a început să devină mai puternică. Am început să întrezăresc și
adâncimea dependenței mele emoționalo-spirituale care stă la baza [dependentei]
sexuale. La un moment dat îmi amintesc că i-am spus: „Dacă nu înceteazi să te
comporti ca mama mea, va trebui să plec!" Am început să văd dependența
defectuoasă - numițio dependență greșită - dar tot nu puteam vedea că era
problema mea, nu a ei și că eu eram cel care trebuia să se schimbe. Eu începeam
să văd că mă foloseam de ea pentru a umple vidul spiritual.
După câțiva
ani, am intrat în perioade mai lungi de abstinenta. Între timp, încercasem să
renunț ea [eng. her, la sotie] la fel de complet pe cât știam eu,
renunțând la control, așteptări și nevoi (foarte greu chiar de recunoscut, când
locuiești cu persoana respectivă). În același timp, începeam să mă rog pentru
căsătorie. Și, din când în când, treceam printr-un exercițiu de a renunța la
totul lui Dumnezeu: căsătorie, soție, copii, casă, camin, serviciu, mașină,
cărți și, în sfârșit, viața mea fizică. Apoi le luam înapoi cu împrumut orice
ar fi ales El să-mi dea [inapoi] în ziua aceea. Cu adevărat o experiență de
curățare și eliberare. Și odată eliberat de nevoia mea bolnavă, a mea soție a
început să se emancipeze singură. Abstinenta a ajutat la revelarea lipsei de sănătoase
[eng. unsoundness] mai profunde în uniunea noastră, astfel vindecarea și
creșterea ar putea avea loc.
Pe măsură ce
perioadele de abstinență au devenit treptat mai libere, fără nicio nevoie sau
așteptare de sex, mi-am dat seama într-o zi că am fost dependent sexual în tot
acest timp în sobrietate - poftă sau fără poftă. Sobru sexual, dar încă
dependent de sex?
Pentru
alții, nu știu ce înseamnă asta; dar pentru mine sexolicul, aș putea folosi
sexul în căsătorie pentru a acoperi nu numai patologia relațională, ci și
propriile defecte personale. Deci acum erau două dependențe care ieșiseră la
lumină și asupra cărora aveam o victorie progresivă: pofta și pur și simplu
sexul în sine. Ce libertate nouă a adus asta! O independență și putere în a
putea trăi pe cont propriu, fără nicio dependență. Libertate la care nici măcar
nu aș fi putut visa. Dar de data aceasta, am știut mai bine decât să cred că am
ajuns [pe varful muntelui], pentru că odată cu această nouă libertate de
dependență sexuală a venit și o nouă conștientizare. Aveam această bănuială
furișă că există o patologie mai profundă chiar și sub asta. De-a lungul
timpului, pofta acoperise dependența sexuală, care, la rândul ei, acoperise o
altă dependență nesănătoasă. Dar ce era acest strat inferior? Cum ar putea
exista o patologie mai adictiva atunci când pofta și sexul erau scoase din
peisaj?
Cu adevărat
ușor! Soția mea era femeie, nu-i așa? Iar Femeia pentru mine însemna mamă, gratificare
sexuală, servitoare, confidentă, decidentă, sistem de susținere a vieții. Așa
că a trebuit să încep călătoria lungă și anevoioasă a unei alte emancipări, una
care să le facă pe primele două - din poftă și sex - să pară ușoare. Pentru
aceasta a însemnat să cresc.
Se pare că
luam locul lui Dumnezeu, fiecare in viețile celuilalt și nici nu ne-am dat
seama până când nu am început amândoi sa ne emancipam unul de altul și
lăsându-L pe Dumnezeu sa ia primul loc. Fiecare făcusem asta în felul nostru și
nu-și dăduse seama. Mai întâi, încet, începusem să mă întâlnesc cu Cel care mă
ținea abstinent/sober, [sa gasesc in El] ceea ce cautasem anterior în poftă, in
sex și dependență. Atunci ea [eng. she, sotia] - eliberata de pofta mea, apoi
de sex, apoi de dependenta emoțională și spirituală – era condusă în propria ei
călătorie către credinţă. În timp ce mă uit înapoi la această experiență
prețioasă a ultimilor câțiva ani (din cei unsprezece ai abstinentei/sobrietății
mele actuale), vad că trebuie să fi început cam pe vremea când am început să o
aud fredonând și cântând imnuri pentru ea însăși. Dumnezeu, bucuria și voia
buna luau locul acelui stres îngrozitor și întuneric al simplei convietuiri.
Intrand pe ușa din spate (a
casniciei), au fost chiar acele lucruri la care renunţasem sa le mai astept:
respectul soţiei mele - ce cadou neprețuit - sprijinul ei total, afecțiunea ei.
Mai mult ca oricand ceea ce-mi dorisem, este acum al meu. Nu, nu este al meu
deloc; este al nostru, și asta este infinit mai bine.
Acum, am început să încerc să o aduc
în programul meu, vorbind cu ea ca la o întâlnire, conducând discutia incepand
vulnerabil. Deși o făcusem la întâlniri, nu ieșisem din acea izolare cu ea [cu
sotia]. Și cel mai recent, înainte de a merge la muncă, am început să spunem
împreună propria noastră versiune a rugăciunii celui de-al Treilea Pas. Și iată
un gând: Acum că dependența sexuală a dispărut, pot avea ce sexul a fost
probabil menit să fie - simplu, natural și bine. Dar acum că nu am nevoie și nu
mă aștept, eu nu trebuie să-l am deloc. Dependenţa sexuală luase locul a ceva
mai bun, doar că noi nu știam ce a fost asta pentru că nu am fost niciodată
acolo [in abstinenta sexual totala].
Când am împărtășit acest lucru la o întâlnire
recentă, un membru al SA care este necăsătorit a spus: „Am avut probleme cu
ideea SA de a nu face sex înainte de căsătorie, [mai ales] pentru sexolicul în
recuperare, dar am tacut din gura. Acum, pentru prima dată, văd de ce [noi in
SA] spunem asta. Acum are sens.”
Ceea ce am avut înainte nu era
„relație angajată” [committed partnership], ci dependenta angajata – fie cu
iubita sau sotia. De aceea pentru mine, sexaholicul, recuperarea nu trebuie să
fie doar fără sex în afara căsătoriei, ci victorie progresivă asupra pofta și
victoria asupra dependenței sexuale în căsătorie. Și, în cele din urmă,
recuperarea este întreruperea conexiunii emoțional-spirituală greșită
prin împăcarea cu Cel a cărui iubire necondiționată abia încep să o văd și să
am încredere.
RoyK, SA Essay, 8 Aprill987,rev.l/90